Noua Generatie in cadrul Yalta European Strategy la Kiev
Peste 120 tineri din cele mai reprezentative familii politice europene: YEPP (creştin-democraţi), LYMEC (liberali) şi ECOSY (social-democraţi), precum şi reprezentanţi ai mai multor organizaţii de tineret din Ucraina, au analizat posibilitatea aderării la UE, până în anul 2020, a Ucrainei, Moldovei, Georgiei şi ţărilor din Balcani. Workshop-ul a fost organizat în cadrul summitului Yalta European Strategy (YES), desfăşurat în perioada 1-5 octombrie curent, la Kiev, Ucraina.
Tinerii europeni au mai constatat că, afară de ţările menţionate, care şi-au anunţat dorinţa de integrare europeană, în perspectivă, există şanse de colaborare productivă, inclusiv de aderare la UE, pentru Belarus, Azerbaidjan şi Armenia.
Republica Moldova a fost reprezentată de Victor Ciobanu şi Nina Ungureanu, preşedintele, respectiv, vicepreşedintele „Noii Generaţii”, organizaţia de tineret a Partidului Popular Creştin Democrat, care este membru YEPP (Youth of the European People’s Party) din anul 2003.
La întrunirea separată a reprezentanţilor YEPP, a fost pusă în discuţie posibilitatea acceptării noilor membri din Ucraina, aspiranţi fiind „Uniunea de Tineret Ucraina Noastră”, organizaţia de Tineret a Uniunii Populare „Nasha Ucraina”, condusă de Victor Iuşcenko, şi „Batkivschina Moloda”, organizaţia de tineret a Blocului Iulia Timoshenko.
Preşedintele Organizaţiei de Tineret a Partidului Popular European (YEPP), Ioannis Smyrlis, a accentuat că aceste două organizaţii aspirante au toate şansele să fie acceptate, întrucât instituţiile politice pe care le reprezintă sunt membri observatori în Partidul Popular European (PPE) şi, în momentul de faţă, trebuie să colaboreze între ele, să găsească punctele comune care îi uneşte, în favoarea poporului ucrainean.
În cadrul întâlnirilor informale, reprezentanţii Noii Generaţii PPCD au stabilit relaţii bilaterale de parteneriat şi suport reciproc cu organizaţii de tineret din familia YEPP, membri şi potenţiali membri din Ucraina „Uniunea de Tineret Ucraina Noastră”, Grecia, Ungaria, Polonia, Cipru, Georgia, toate acestea reprezentând posibilităţi reale de promovarea a cursului de integrare europeană a Republicii Moldova.
În cadrul Universităţii au mai fost abordate subiecte precum „Perspectivele Economice ale Europei”, „Viitorul Europei şi cadrul său instituţional”, „Politica de vecinătate a UE”, „O nouă Europă – noi Generaţii”. Potrivit participanţilor, discuţiile au fost aprinse şi utile, întrucât vorbitorii au fost de o înaltă calitate, printre ei numărându-se europarlamentari, înalţi demnitari de stat din Ucraina şi alte ţări europene.
Comments
Aveţi ceva de spus?


